Tu poți vedea în mine anotimpul
Când frunze-atârnă, galbene, în pom,
Pe crengi, unde-nainte să dea frigul,
Păsări cântau, în cor, la unison.
În mine vezi amurgul zilei care,
Pălește către vest, la orizont,
Și-apoi încet în noaptea grea dispare,
Un fel de moarte ce cuprinde tot.
În mine vezi a focului ardoare
Pe scrumul tinereții răspândit,
Ca pe un pat de moarte, unde moare
Răpus de seva care l-a hrănit.
Așa vei ști, iubirii forță dând,
Cum să iubești ce ai să pierzi curând.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema îmbătrânirii și a mortalității, îndemnând la prețuirea iubirii în fața pierderii iminente. Vorbitorul se compară cu toamna, amurgul și un foc pe moarte, subliniind caracterul efemer al vieții și al frumuseții.