Aramă, piatră, nesfârșită mare
sunt în puterea morții ne-nțelese,
cum ar putea tiparele de floare
plăpânda frumusețe s-o păstreze?.
Duhul de miere-al verii cum să-ndure
asediile vântului și gerul?
Nici stâncile nu sunt atât de dure
sub gheara timpului ce sparge fierul.
O, gând amar, comori ce-și joacă jocul
cin’ să le-ascundă-n chivotul vieții
cine să-mpiedice, prădalnic, focul
să jefuiască umbra frumuseții?.
Nimeni căderii nu-i știrbește mersul,
dar din cerneala-ntunecată, versul
Sensul versurilor
Sonetul explorează fragilitatea frumuseții și inevitabilitatea trecerii timpului. Poetul se întreabă cum poate fi păstrată frumusețea în fața forțelor distructive ale timpului și ale morții, sugerând că doar arta, prin versuri, poate oferi o formă de eternitate.