Timp ce tocești și gheara unui leu
Și mlada în pământ o întorci iar,
Scoți colți de tigru și ți-i faci trofeu
Și phoenixul bătrân îl schimbi în jar.
Prin anotimpuri zbori, trist sau voios,
Și faci ce vrei, Timp care treci grăbit,
Cu lumea-ntreagă și cu ce-i frumos;
Dar așa crimă nu pot să-ți permit.
O! Fruntea celui drag să n-o brăzdezi
Și cu al tău condei nu-l devasta,
Ci lasă-l neschimbat când defilezi,
Ca pe-un model menit a persista.
Dar, Timp bătrân, chiar de ești crud mereu
El veșnic tânăr fi-va-n versul meu.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema timpului distructiv și a încercării de a păstra frumusețea prin artă. Poetul se opune efectelor devastatoare ale timpului asupra persoanei iubite, găsind refugiu în eternizarea acesteia prin versuri.