sonetul LXV

Aramă, piatră, nesfârșită maresunt în puterea morții ne-nțelese,cum ar putea tiparele de floareplăpânda frumusețe s-o păstreze?.Duhul de miere-al verii cum să-ndureasediile vântului și gerul?Nici stâncile nu sunt atât de duresub gheara timpului ce sparge fierul.O, gând amar, comori ce-și joacă joculcin’ să le-ascundă-n chivotul viețiicine să-mpiedice, prădalnic, foculsă jefuiască umbra frumuseții?.Nimeni căderii nu-i știrbește mersul,dar … Citește mai mult