O, tu, copile, care-ai prins în plasă
A timpului clepsidră, a lui coasă,
Care, îmbătrânind frumos, ne-arăți
Ce ofiliți iubiții tăi sunt toți—
Dacă natura, peste tot stăpână,
De la căderea-n gol te trage-n urmă,
Are un scop: cu-a ei îndemânare
Timpul să-l piardă, ora s-o omoare.
Ci teme-te, o, tu, obiect de joacă;
Ea-ți dă doar amânări, dar nu te scapă.
Întârziată, datoria sa
O va plăti cu însăși viața ta.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și impactul său asupra frumuseții. Vorbitorul meditează asupra puterii naturii și inevitabilității morții, chiar și pentru cei mai frumoși și puternici.