Micuțele vrăbiuțe
Țopăie iscusite
Peste caldarâm
Gâlcevindu-se
Cu voci pițigăiate
Despre chestiunile
Care le interesează pe ele.
Dar noi care suntem mai înțelepți
Ne frăsuim
Într-o parte și-n alta
Și nimeni nu știe
Dacă noi gândim de bine
Sau gândim de rău.
Tot astfel
Cu bătrânul care încearcă
Să-și țină câinele în lesă.
Calcă pe caldarâm
Și mersul său
Este mai reverențios
Decât al pastorului episcopelian
Apropiindu-se de amvon
Duminica.
Astfel de comportamente
Mă uimesc dincolo de cuvinte.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra comportamentelor simple ale vieții, comparând agitația vrăbiuțelor cu incertitudinea gândurilor umane. Observațiile cotidiene, precum un bătrân cu câinele său, sunt puse în contrast cu solemnitatea religioasă, sugerând o uimire față de complexitatea existenței.