William Carlos Williams

William Carlos Williams – Portret Proletar

de

Cu capul gol o tânără femeie vârtoasăare șorț.Părul pieptănat pe spateîn stradă.Degetele unui picior fără ciorappe trotuar.C-un pantof în mână. Îl cerceteazămigălos.Scoate taloneta de hârtieși caută cuiul.Ce-i pricinuise durerea

William Carlos Williams – Pomul Desfrunzit

de

Cireșul desfrunzitmai înalt decât acoperișul caseia rodit din plin anul trecut.„Dar cum poți săvorbești de roade când ai în fața ochilorun schelet? “Și totuși el mai poate sluji viațachiar dacă nu-și mai împlinește rodul.Așadar taie-lși folosește-l ca pe un simplu copac din pădureacum când gerul iernii s-a-ntețit.

William Carlos Williams – Dovada Nemuririi

de

Căci există o viziune mai fascinantă decât toate florile;Mai sclipitoare decât nestematele; mai necuprinsă decât cerul;Nemuritoare și neschimbată; ale cărui puteriTranscend rațiunea, iubirea și înțelepciunea!Și tu, frumusețe, ești acea dumnezeiască arătare!Minunată și înfricoșătoare! Cu o privireJuno rănită s-a ridicat împotriva lui Zeus!Și numele tău, frumusețe, este Inefabilul.

William Carlos Williams – Pastorală

de

Micuțele vrăbiuțeȚopăie iscusitePeste caldarâmGâlcevindu-seCu voci pițigăiateDespre chestiunileCare le interesează pe ele.Dar noi care suntem mai înțelepțiNe frăsuimÎntr-o parte și-n altaȘi nimeni nu știeDacă noi gândim de bineSau gândim de rău.Tot astfelCu bătrânul care încearcăSă-și țină câinele în lesă.Calcă pe caldarâmȘi mersul săuEste mai reverențiosDecât al pastorului episcopelianApropiindu-se de amvonDuminica.Astfel de comportamenteMă uimesc dincolo de cuvinte.

William Carlos Williams – Unui Câine Rănit pe Stradă

de

Eu însumi,Nu bietul animal ce zace acoloChelălăind de durere,Sunt cel ce mă redă mie însumi, cu o tresărire,Ca la explozia unei bombe, a unei bombe careA răvășit întreaga lume.Nu pot face altcevaDecât să cânt acesteaȘi astfel să-mi astâmpărDurerea.O amorțeală somnoroasă îmi îneacă simțireaDe parcă aș fi băutCucută. Mă gândescLa poeziaLui Rene CharȘi la tot ce … Citește mai mult

William Carlos Williams – Furtuna de Primăvară

de

Cerul și-a revărsatîntreaga amăreală.Din întunecata lui metamorfozătoată ziuaplouă, plouăfără încetare.Totuși, zăpada se menținealbă deasupra pământului.Dar apa, apacare se adună cu sprintenealădintr-o mie de izvoare,pistruiată,își taie drumprin gheața verde-a rigolelor.Strop după strop alunecăpe lujerii ierbii ofilitepeste plombele terasamentelor.

William Carlos Williams – Gânditorul

de

Noii papuci roz ai soției meleAu ciucuri zglobiiNu există pată ori tinăPe vârfurile lor sau pe lături.Toată noaptea stau împreunăLa marginea patului.Tresărind îi vădși zâmbesc dimineața.Mai târziu îi privesccoborând scara,grăbindu-se printre ușiși în jurul mesei,mișcându-se țanțoșiși fluturând ciucurii lor zglobii!Și vorbesc cu eiÎn mintea mea pe ascunsDin încântare pur și simplu.