Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare,
Azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singură arșiță unui poetic orgoliu;
Haitul stelelor ni se revarsă peste doliu.
De câte ori mâini strânse voi nu ați trecut,
În leagăn speriat și mut,
Printre chemările spinilor
Ca veverițe în orga pinilor.
Vino să-ngenunchem pe cer; împrăștiat de plecări,
Corul miresmelor de-ntâia dimineață,
Poate odată,
Ca o ploaie de fluturi, de-nfiorări
Se va reîntoarce peste uitata viață.
Sensul versurilor
The poem reflects on loss and the passage of time, using vivid imagery of nature and sorrow. It evokes a sense of longing for a past that may return, filled with beauty and emotion, to revive a forgotten life.