Toamnă cum sapi în frunze fiorduri
Și chinui în crepuscule soarele pe ruguri.
Încoronorezi prin păduri zeii cu struguri
Când spleen-ul și lectura urcă peste borduri.
Să nu fiu ucis de mireasma scuturărilor
Te evoc prin neguri monomelod
Du-mă livezii promise ca-n exod
Ocolind mânerul ușii, osul plecărilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare melancolică asociată cu toamna și amintiri evocate prin imagini poetice. Vorbitorul caută refugiu într-un loc idealizat, o livadă promisă, fugind de realitatea dură.