O mână apăru din pământ,
aruncă în aer piatra.
Unde-i piatra?
Pe pământ n-a căzut,
în cer nu s-a urcat.
Ce s-a întâmplat cu piatra?
O-nghițit-o oare-naltul,
s-a prefăcut oare-ntr-o pasăre?
Iată piatra:
a rămas în sine, îndărătnică,
nici în cer, nici pe pământ.
Se-ascultă pe sine:
o lume între lumi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura enigmatică a existenței, folosind imaginea unei pietre suspendate între cer și pământ. Aceasta sugerează o stare de introspecție și auto-suficiență, o lume interioară care transcende limitele fizice.