Din depărtate tenebre,
un șes scoate limba,
un șes neîmblânzit.
Întâmplări revărsate,
cuvinte risipite, fanate,
fețe tocite.
Când și când
câte-o mână de fum.
Suspine fără vâsle,
gânduri fără aripi,
priviri fără adăpost.
Când și când
câte-o floare de ceață.
Umbre deșălate
scurmă tot mai lin
cenușa fierbinte a hohotului.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj interior marcat de uitare și dezolare. Imaginile evocate sugerează o pierdere a vitalității și o tristețe profundă, reflectând asupra efemerității existenței.