Am poposit în tigrul acesta cu veșmânt
De steme bourene-n cusături,
Pe unde ridicat-au coase și securi,
Țărani flămânzi de pită și pământ.
Am poposit în târgul acesta de povești,
Din care Eminescu a plecat,
De visuri și revolte-mpovărat,
Să taie vad poeziei românești.
Și ospătând la masa voastră moldovană,
Văzui că una-i fu istoria
Lui Ștefan ca și a lui Horia,
Gustând virtutea din aceeași cană.
Precum se vede din hrisoave,
Nu întâmplarea ne-a-nfrățit,
Ci, hăt, de mult ne-am întâlnit
În padini de dreptate și de slove.
În noi sălășluiesc aceleași vise,
Și-aceeași răzmeriță-n sânge,
Aceeași doină-a plâns și plânge,
De bucurie-acuma, pare-mi-se.
Sensul versurilor
Piesa evocă o călătorie simbolică în istoria și identitatea românească, legând trecutul glorios cu prezentul prin figuri emblematice și valori comune. Versurile subliniază unitatea și aspirațiile împărtășite de-a lungul timpului.