Aerul e viu și proaspăt!.. el trezește și învie
Pieptul, inima și ochii peste care lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un val misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.
Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate
Ciripesc și se alungă pe girezi netreierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță card de rațe ca un nor.
Printre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare!
Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nuferilor floare;
Rațele prin mușunoaie după trestii se ascund,
Și pe sus nagâții țipă, lisitele dau în fund.
Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniștire, un bâtlan, pășind încet,
Zice: Nu-i pieirea lumii.. vânătorul e poet!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic de baltă, plin de viață și mister. Observațiile atente asupra naturii sunt întrerupte de prezența vânătorului, dar finalul sugerează o perspectivă mai largă, în care vânătorul este văzut ca un poet, nu doar ca un distrugător.