Versuri corectate și adnotate
Lupii noaptea din zori urlăSpre cerul întunecatNimeni nu-i poate acuzaCântecul lor întemeiat.Aici în pădureEste paradisul lorEste locul în careAuzi urletul lor.Și nimeni nu le poate luaMândria ce o poartăNimeni nu-i poate înfrângeÎn pădurea lor.Dacă vei vreaNu vei putea…Nici să nu te gândeștiC-o să mai trăiești
Vântul puternic, cerul înălțat, maimuțele urlând plângând;Insula intactă, nisip alb, păsări care zboară în cercuri.Pădurea infinită, înfrunzindu-se cu frunze după frunze;Râul inepuizabil, învolburând val după val.Cu o mie de kilometri de toamnă melancolică, călătoresc;Purtând o sută de ani de boală, mă urc pe terasa asta.Greutățile și regretul amar mi-au înghețat tâmplele –Și ce mă chinuie … Citește mai mult
Vite roșii,vite verzi sugrumă casele-n lăstari sălbaticiși vânjoși-asemenea unor plopi ce-șistrâng în brațe prada.Soarele în răsărit-de sânge-și spală-n marelăncile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.Eustau pe țărm și-sufletul mi-e dus de-acasă.S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârșit și nu-și găseștedrumul înapoi.
Rupând din crucea ferată,din noapte, din izba sărată,pe colţul de piatră târând întrebări,prin iarba şiroaie de negre surpări.ghepardul prin ploaie,cu muşchii striaţi,cu labele-n faşe prin arbori culcaţi,în şanţuri umplute pe margini de-abis,murea către ziuă de trecerea-n vis.
Lăsând Sinaia, plaiul suitor răzbateSpre stânci rostogolite într-al Peleșului vad,Peste puhoaie, ferigi, buturugi, zăgazuri răsturnate,Acolo izbucnesc Carpații o cetate din oștiri de brad.Bucegii amenință ca iazme-n urmă, dedesubt,Pe când urcușul, drum spre cer desface,La văgăuna unde stau molizii cu vârful rupt,Cuvântul sufletului, cântec se preface.Torentul prăbușit, în fund de văi vuiește,Când din hățiș spre pragul … Citește mai mult
Greoi, sălbatic, singur, nepătruns,Roșcat precum jăraticul sub spuză,Înaintează-ncet pe-a râpei buzăGăsindu-și adăpost în loc ascuns.Grumazul își înalță cu mândrieStrăvechiul taur, și-l întrezărescPe-un om din Altamira ori din WestMocnind în adormita lui mânie.El nu cunoaște timpul omenescCu-oglinzi și năluciri de amintire.Nu-i pasă de deșartă rătăcireÎn lungul drum pe care eu pășesc.Fără-nceput și fără căpătâi,E ultimul bizon … Citește mai mult
Pe caii noștri, în galop,În tropotit ca de potop,Zburam, cu pletele în vânt,Încrezători și plini de avânt,Iar frică n-aveam strop.Era o bucurie-n noiÎn ziua-ceea, zi de joi,De parcă-n vechile poveștiSau pe câmpiile cerești,Doar noi eram eroi.În jurul nostru, un décor,Sălbatic și necruțător,Era de frumusețe plin,Și ne părea atât de linSub cerul făr-un nor.Am alergat, am … Citește mai mult
Cea care doarme.O femeie în somnul ei,închisă, parcă se-ntindeîntr-un zgomot nici unui altuia asemănătorcare întreagă o cuprinde.Din corpul adormit, sonorîși trage astfel plăcereade a fi acest murmur ușorpe care-l admiră tăcerea.
Am crezut că-n zarea-albastrăVoi găsi ca într-o glastrăSus, pe stânca-nvelităÎn mușchi verde și pufos,Unde vântul somnorosSe mladie fără nici o țintă,Floarea stâncilor,Scaldată-n apa norilor.Dar ajuns acolo susN-am găsit decât ruină,Vânt cu praf amestecatSe zbate în frunziș întunecatRece-n bulgării de tinăÎncearcă să iasă la luminăFloarea stâncilor,Scaldată-n apa norilor.Floarea stâncilor,Scaldată-n apa norilor.
Ce mirat privește căprioaravânătorul căzut pe mușchiul moale!Înclinând coroana grea de coarne,vede cum mustește sângele-n rană.Sângera și-asemenea fapturi?Raul poate ca și noi să moară?Poate și el zacea, holbându-și ochiiplini de întrebări și de spaimă?Unde-i e puterea, când el însușicade ca și noi, cei fără arme,și-i cuprins de frică și de-aceeașienigmă în privirea sa frântă?