Vrui, cititorule, să-ți fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o carticică.
Din slove am ales micile
Și din înțelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie-ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă,
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu
Și nu mai știu..
Farmece aș fi voit să fac
Și printr-o ureche de ac
Să strecor pe-un fir de ață
Micșorata, subțiata și nepipăita viață
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o țandără de curcubeie,
Măcar nițică scamă de zare,
Nițică nevinovăție, nițică depărtare.
Aș fi voit să culeg drojdii de rouă
Într-o cărticică nouă,
Parfumul umbrei și cenușa lui.
Nimicul nepipăit să-l caut vrui,
Acela care tresare
Nici nu știi de unde și cum.
Am răscolit pulberi de fum..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a oferi cititorului o experiență intensă și concentrată, capturând esența vieții și a naturii în forme mici și delicate. Este o căutare a frumuseții ascunse și a esenței lucrurilor mărunte.