Iubitul meu pătrunde pustia
Înlătură gâfâind nisipul fierbinte
În stânca vânătă din suflet
Simt cum i se încleștară ghearele arsurii.
O, iubitul meu, în rugăciune prinde-ți mâinile
Ascultă cum zbârnâie sfârșitul în urechi
Așteaptă să-ți curgă sângele din înserarea gurii
Și amintirile să-ți roadă trupul
Amintirile cu miros intim de culcușuri vechi.
În plânsete de după-amiază ți s-a sfârșit lumina gurii
Umbra pădurii vibrează
Îmi întind poteca durerii tale, păpușă
Și am pe inimă atât de frumoase pete
Cu margini de rană ca rochiile de fete
În curcubeie de cenușă.
Floarea felinarului a veștejit
Și-a frânt tulpina în umezeala întunericului
Luna și-a închis deasupra norilor lumina
Ca inima stareței în vechimea unui schit.
Și eu te-am închis în noaptea cimitirului
Unde zboară păsări de fier
Plăpândă dragoste ruptă-n tăcere dintr-o lespede de crin sfios
Pomii sunt crizanteme de ger
Și tu ai înghețat în cer lângă un cântec frumos.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei logodnice care și-a pierdut iubitul. Versurile evocă un sentiment de pierdere, amintiri dureroase și acceptarea morții, folosind imagini puternice și simbolice.