Asemenea Circei, tu pe fiecare
îl schimbi în fel și chip de dobitoace,
cu ale farmecului tău mijloace
îl faci să ia neascunsă-nfățișare.
Și-l lași să urle-adulmece, să joace,
să-și dea-n vileag întreaga tulburare
și rât și bot și colț și păr și ghiare
și nerușinea ce-n priviri îi coace.
Te ocolesc corăbierii, nime
nu te-a văzut nepedepsit și li se
năzare numai marea ta cruzime.
Dar, iată, unul, rătăcitul, vine
adus de mări și este el, Ulisse,
și i te-arăți: ești ceruri prea senine.
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea transformatoare a unei figuri feminine, asemănătoare Circei din mitologia greacă, care îi poate reduce pe bărbați la stări animalice. Totuși, apariția lui Ulise sugerează o posibilă răscumpărare sau o fațetă mai blândă a acestei figuri, dezvăluind o dualitate între cruzime și seninătate. Piesa meditează asupra naturii umane și a forțelor care ne pot schimba.