Versuri corectate și adnotate
Și-a-nceput să plouă dintr-odată,Iar noaptea neagră vălul și-a întinsPe-o lume de lumină-abandonată,Cu stele ce sclipirile și-au stins.Și s-a făcut atât de frig afarăȘi-n cerurile ce plângeau în noi,Încât și sufletele-au început să cearăSeninul de-altădată, înapoi.Te-am căutat c-o tainică luminăȘi te-am găsit zâmbind spre-acele floriCe-nalță amintirea din ruinăȘi-n suflete crează noi fiori.Ne-mbrățișăm sub cer lipsit de … Citește mai mult
E-atâta toamnă părăsită-n jur,încât să te iubesc mă apucă fricasă nu rămână-n urmă mai nimica,iar sufletul, al trupului cusur.Nu mă iubi decât cât tu socoți,iar inima cât să te-ntinzi ți-o lasă!Mă-auzi cum mă-ntomnez și nici nu-ți pasăcă peste timp, să treci, nici tu nu poți.Nu te încrede-n visul nevisat,cât suntem, tu – stăpână, eu – … Citește mai mult
S-au stins într-un aflux de sânge bujorii roșii, iar albii criniȘi-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare:Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini,Apropiata agonie și-o prevestește fiecare.Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas,S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză —Mai darnic își răstoarnă crinul … Citește mai mult
Frunze moarte cad pe cale,A ieșit toamna din vale.Vara și-a făcut bagajul,Cântă melodii de jale.Și se duce-n altă țarăCa să-și cumpere sandale.După colț pândește iarnaȘi Crăciunul cu sarmale.Dar e rău că taie gerulȘi-i scump gazul la centrale.E departe primăvaraCu miresmele florale.Ioan Friciu
Frunzuliță de-un bujor,Bate vântul pe răzor,Bate vântul pe răzorȘi pică frunza din pom,Pică frunza-ngălbenităSemn că toamna e venită.Așa-i viața omuluiCa și frunza pomului,Frunza pomului păleșteȘi omul îmbătrânește,Dar frunza-nverzește iar,Omul rămâne cu-amarȘi nu-ntinerește iar.Omul cât trăiește-n lumeTrece prin rele și bune,Cum trece vântul când batePrin frunze de pomi uscate,De e tânăr nu le simte,De-i bătrân cu … Citește mai mult
E toamnă, e ceață, iar frunzele mintcă-s picuri de aur din nori de argint;E rece sub cerul închis, mohorât,cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;Rafale de vânt, nevăzuți bidivii,scurtează durerea din lungi agonii;Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,o frunză vibrează a doină-n pustiu.
Porți numai trupul, gol, prin lume, Doamnă,dar suflet mergător sunt astăzi eu.Ești stup, sunt miere, în această toamnă:stupar divin ne este Dumnezeu.De-or înflori a doua oară merii,nu-i semn de bucurie-n firea lor,ci-n ramuri li se odihnesc siberii,ce se întorc de la ecuator.De voi putea să te privesc vreodată,încet, să-mi treci, întreagă-n ochiul stâng,cu gura mea … Citește mai mult
Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casăLângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și palăPreschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.– Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă..Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri – câtă ruină!Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune:A tale … Citește mai mult
Încăpătoare este toamna, ca întotdeauna, de altfel.Caracterul ei vremelnicse relevă în propoziții clare.Extinderea,în limpezimea ei.Încăpătoare-i secunda care tremurăîntre o apă și un ceva.Care se face auzită de mine,mirosită de mine.Pe care o cuprindcu stările sufletești cu care numesc obiectele,cu obiectele cu care numesc înțelegerea.Nu poate fi respinsă ninsoarea pe care o accept.Ea îmi dă dreptul … Citește mai mult
Vânt de toamnă bate-n frunze,Crengile s-adie,Stropii vinurilor vechiAu plecat din vie. Vânt de toamnă suflă fumuri– amintiri plăcute –Dinspre zilele furateVerilor avute. Vânt de toamnă-i aminteșteApei, ce-și strecoarăClipocitul încă treaz,Să curgă spre moară. Vânt de toamnă-ngălbeneștePaginile goalePeste care corbii tăiDau pe rând târcoale.