Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se-nfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.
Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe-ncet să îşi strecoare un regret.. Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.
Rămâne singură iar marea, ce-nteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce-n minţi or să reînvie.
Se supără şi frunze-nroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să-nţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se-ntind apoi covor, lacrimi de pomi, odată „camarazi”.
Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne-mbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme..
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne-ntrebând; „Vom fi, de câte ori? „
Sensul versurilor
Piesa descrie melancolia toamnei și trecerea timpului, reflectând asupra efemerității vieții și a naturii. Vorbește despre frumusețea tristă a schimbărilor sezoniere și despre întrebările existențiale legate de relații și viitor.