Versuri corectate și adnotate
Fată mare cu tulpan,Ce-ai găsit la zeul PanDe te-ai dus cu el pe susFără nimeni să-ţi fi spus,Fără nimeni să-ţi fi datMai firesc sau mai ciudatDe-nţeles că-i dreptul tăuSă te-arunci orbeşte-n tăuDar să nu păţeşti nimic,Fată mare cu trup mic,Şi necopt şi neatins?Vatra-i rece, focu-i stins!
Nu te poți rupe în două, ci numai în trei,nu ocolirea, ci ruptura închideTriunghiul, vă zic dragii mei,e izbăvirea unei oglinde.Astfel se termină viața meavăzută cu ochiisteaua și calul, glonțul și peștele,iarba încă nepăscută.
Sufletul meu de copilMă poartă din aprilÎn aprilPe brațele Afroditei, don Mil.Cântecul, niciodată umil,Moare-mi-lÎntre pietrele din moară-azilCe macină creierul florii, gracil.
(A bánat).Jalea-i poștaș cenușiu și mut,Cu ochi albaștri, față trasă,Geanta atârnă pe umăr,Haina-i neagră și cam roasă.Îi bate-n piept un vechi tic-tac,Se furișează pe drum temător,Se lipește de pereți șiDispare-n nișa porților.Apoi bate. Aduce carte.aug-sept. 1922
Haide și nu te mai uita,nu te mai uita decât când cade,când cade îngerul, atâta.Haide, nu te mai uita tu în jos!Uită-te la el, uită-te la el,îngerul căzând, iar nu la balta de sângecea de la sfârșitul zborului.
Definiții.Fluturii sunt pielea lepădatăa unui animalce n-a existat niciodată.Oglinda e o piele de lapte jupuit.Poetul e un cumsecadetraficant de cascade,poetul e un tânăr fructori un bătrân apeduct.
Sus, în orașul efebilor,Pan suferindul – susploile scotochii verzi ai copacilor.Dansul lichid, șerpuitumblă prin ochii bolnavului –trupuri mereu mai albastreși biciuie carnea.Și din fiece fluier al naiuluiies uriașe omizi – dar nici unanu-și mai întoarce spre dânsulunicul ochi.
Până la ciocnirea cu soareleNimeni n-o să observe decorul.Coroanele mâinilor, paharele,Au căzut și le-a băut covorul.Din trufia foștilor regiȘi gestul înalt zugrăvitA rămas un cartier de poteciPentru musca, vârf de grafit.Sus, pe cadranul inutil gradat,Timpul fuge cu piciorul ridicat.
PiatraPiatra din aer pe care o urmărescOchiul tău e la fel de orb ca ea.Am fostmâiniam împachetat vidul întunericului, am găsitcuvântul care aduce varafloare.Floare – cuvântul unui orbochii noștriiprivesccătre apă.CreșteInima zidită peste inimă zidităadaugă petale.Încă un cuvânt ca acesta și ciocanelese vor balansa deasupra crăpăturilor pământului.
Pe sub poduri, Sena toatăEste moarul tristei seri;Ies în față-i și înoatăÎnecații cei de ieri.Nici plăceri și nici dureriSă-i mai miște n-o să poată.Pe sub poduri, Sena toatăEste moarul tristei seri.Sunt aleșii cei din gloatăVeștejite primăveriDe-a necazurilor zloată, —Și le cântă mângâieri,Pe sub poduri, Sena toată.