Versuri corectate și adnotate
De când dușmanii țării ne arseră palatul,De-atunci rămas-am singur –Vai!.. Ce spectacol jalnic..Turiști din țări străine vin doar s-admire patulÎn care-și va da duhul și cel din urmă paznic..Pe-naltele terase de piatră, statui spartePrivesc îndoliate castanii triștiȘi goi..Iar vântul –Glasul toamnei, prevestitor de moarte –Le-ngroapă goliciunea în maldăre de foi..Cândva pe-aci fu viațăCu cânteceȘi glume..Dar … Citește mai mult
Aoleu, orașul meu,Orașul nostru frumos ridicat,A venit Nichita și l-a dărâmat,Vom face altul, mai curat și mai luminos,Lasă orașul, ce faci nu-i frumos.Oraș al celor șapte coline,A ajuns plin de ruine,Și nu te mai vrem primar pe tine!Avem și bilet pregătit pentru tine.Cu industria la pământ,Și sărăcia la ea acasă,Avem cu toți un singur gând,Du-te … Citește mai mult
Luasem cu mine un copac să ne plimbămluasem o pasăre să facă dieziam văzut de la ce cai erau potcoavele căzuteam avut o mie de brațe ca Briareueram Pilat din Pont și mă spălam pe toate mâinilede câte ori se tăcea mai departeconștiința lua chip de răspântieerau vite și proverbeeu eram singurcopacul acesta va tulbura … Citește mai mult
Prin inima cetății străvechi, pline de slavă,Unde trecuse Moartea, cu noaptea ei grozavă,Se plimbă mândru Satan cu negrele-i stafii,Și tristele patrule adorm pe străzi pustii.Se plimbă mândru Satan și râsu-i se revarsă,Printre ruine moarte, peste cetatea arsă!Armatele grozave se afundară-n stepe,Iar corbii trec în stoluri cu sânge să se-adepe,Și peste tot cuprinsul, în urma lor … Citește mai mult
Mai trecem câteodată, purtați de-același gând,prin curtea unde sarcofage de bazaltîn șiruri stau, distanță nobilă păstrând,subt nalbe, de la unul pân’ la celălalt.Când nu e nimeni să ne vadă, ne oprim.Adânc prin lespede ochim. S-a spart cândvasă-ngăduie un jaf, căci oseminte nu-s,nici aurii inele în încăperea grea.Un ochi de ploaie, apă clară, a rămassă strângă … Citește mai mult
Ne-aude tot orașul, ne-aud și satele dacă mai țipi așaCa un negustor falit pe cale să își vândă inimaTu cauți sămânța de ceartă, o plantezi în casăPui lacrimi să-i dea rădăcina și o lași să crească.Te bați cu pumnii în pieptPână când lovești destineTu ai suflet de fierTot ce ascunzi în el, sunt ruine.Te bați … Citește mai mult
Craii de Curtea-Veches-au rătăcit în burg.Se-nfiripaseră-n amurgdin praf de dărâmături,în strai vetust –fantoșe melancolice și grave,cu-nțepeniri nerafinate în ținută,cu ochii stinși, în fața mască pală.Treceau pe străzi, alături,în pulberi violete de amurg,pe lângă șantiereși marmoree coloane albecu pas molatic.Mais, où sont, où sont?..Le duce-amurgulsă le-nece-n noapteprecum grădinile în rouă.
Demolăm.Niciodată n-a sunat prăbușireaatât de mult cu un imn,ca în această vorbă – demolare,niciodată scâșnetul dărâmăriinu s-a armonizat atât,acestui cântec ridicat cu schelele;niciodată ruinelen-au dat acest sentiment optimist,de-ți vine să chiui,semețindu-ți fruntea în zare.Niciodată n-a fost un cercu atâtea păsărideasupra ruinelor.Vol. „Intrare în anotimp”, Editura pentru literatură, 1964
Tot ce mai rămăseseEra o labă a piciorului stâng,Enormă. Privind-o,Abia dacă reușeai să-ți dai seamaCe reprezintă, așa cum eraAșezată în curtea muzeuluiPentru că nu încăpea într-o sală.Cine-ar fi fost în stare să-și imaginezeStatuia întreagăDin care rămăsese doar fragmentul acelaȘi un cuvânt, Colosseum,Despre care toată lumea crede acumCă denumește arena vecină?Orașul incendiat pentru a fi reclăditÎn … Citește mai mult
Nici bine, nici rău,Numai alge și pești,Numai scoici fericiteFerecate în sine,Și ca o dovadăCă nimic nu se pierde,Triumfale nisipuriCurgând din ruine.Și bine și rău,Și mare și timp,Și versuri înscrisePe plaje aride,Când tot universulE-o clepsidră întoarsăPrin care se scurgÎnspre cer Atlantide.AscundăÎn giulgiurile albăstriiCorăbiile moarteȘi sepiile vii.