De când dușmanii țării ne arseră palatul,
De-atunci rămas-am singur –
Vai!.. Ce spectacol jalnic..
Turiști din țări străine vin doar s-admire patul
În care-și va da duhul și cel din urmă paznic..
Pe-naltele terase de piatră, statui sparte
Privesc îndoliate castanii triști
Și goi..
Iar vântul –
Glasul toamnei, prevestitor de moarte –
Le-ngroapă goliciunea în maldăre de foi..
Cândva pe-aci fu viață
Cu cântece
Și glume..
Dar azi din cântăreții de ieri
N-a mai rămas
Decât o vioară –
Cioclu venit din altă lume –
Ce croncăne obraznic de-așa măreț popas..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și singurătate al unui paznic rămas singur într-un palat distrus. El contemplă decăderea a ceea ce a fost odată măreț, fiind martorul tăcut al trecerii timpului și al uitării.