Versuri corectate și adnotate
Privește, bard, privește, în zarea-ndepărtată,Privește, bard, privește, n-ai s-o mai vezi vreodată,Căci pus-a crudul rege lumina să ți-o fure,Iubit-ai pe-a sa fiică, el n-a putut să-ndure.Când noaptea grea se lasă și sufletul ți-e jar,Ridică înspre stele al tău glas blând și clar. Visează, bard, visează, la zbor spre infinit,Visează, bard, visează, căci timpul s-a oprit,Când … Citește mai mult
De la nașterea mea, din secolul trecut,din amfora concavă, din puțul adânc,timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,mi-a tot răpit formele clare ale acestei lumi.Zilele și nopțile au măcinat profilurilebuchiilor și chipurile iubite de mine.Ochii mei scurși interogau în vanbibliotecile pustii și pupitrele goale.Albastru și roșu-nchis nu-s decât o ceață,sunt două voci inutile. Oglinda meae … Citește mai mult
Nu știu ce chip e cel ce mă privește,Când chipul din oglindă îl privesc;Și nici al cui e chipul bătrânesc,Tăcut și ostenit ce mă pândește.Încet, în umbră, mâna-mi dibuieșteContururile vagi. Lumini sclipesc,Și părul tău o clipă îl zărescCe-i din cenușă ori de aur este.Repet, cu Milton: tot ce am pierdutE-a lucrurilor vană suprafață.E-o mângâiere-aceasta, el … Citește mai mult
Tot dând cu capul într-un trunchi și altul,se-ndreaptă instinctiv spre adăpătoare,ea, vaca singură. E oarbă.C-o piatră azvârlită veninosrândașul i-a golit un ochi. Pe celălalto pânză i s-a pus. E oarbă vaca.La adăpat se duce ca odinioară,dar nu cu mersul ferm din alte dăținici cu suratele ei, nu: singură se duce.Pe coaste, și în râpe, și … Citește mai mult
Eu știam că sunt un chiorChiar în roua dimineațaDar nu am spus-o tuturor ca să nu îmi amărăsc viațaOchii mari să îi casc așa și să îi țin cu mâna bineSunt un orb în fața ta care uite vezi prin mine ce e rău și ce e bine..Ce e un actor și ce vrea să … Citește mai mult
Paris.Umblă și-ntrerupe-orașul, des,ce pe locu-i stins e doar o umbră,cum prin clara ceașcă trece, sumbră,o spărtură. Și pe el se țes,în răsfrângeri, lucruri fără nume,că pe-o frunză; el nu le pătrunde.Numai simțu-i treaz, de pare-o lumecă-ar cuprinde în mărunte unde:.un obstacol, o tăcere grea –,parcă-ar sta pe cine să aleagăși-și ridică, fără s-o retragă,mâna, ca … Citește mai mult
Omul cel orb ce stă pe-o punte,sur ca o piatră de hotar fără de nume,el poate este doar un fapt, anumedin depărtări spre stele să le-nfrunteadâncul lin, tăcut centru de constelațiicăci totu-n juru-i prins de oscilații.Neprihănitul este el care stă dreptla încâlcite drumuri pus să steie;intrarea-ntunecată să încheieneserioasei lumi, Preaînțelept.
Noaptea trecută, când mă duceam la culcareAm scris o scrisoare în minte,Eram prea departe ca să mă ajungiObișnuiam să te învăț eu, acum mă înveți tu!Niciodată nu am crezut că ai să vezi ce e înăuntrul tău,Așa că acum sunt foarte surprins!Eu spun că sunt cu capul în noriMai exact în al 9-lea cer.Vezi tu, … Citește mai mult
Fără jale, nici nădejdeCapu-și ține aplecat.Obosit stă și gândește,Obosit și dezgustat.Un miracol nu-i posibil.Cată singur să te-ajuțiDe nu vezi, ești invizibil.Cei ce nu văd, nu-s văzuți.Se pierd pașii în mulțime,Merg cu toții fără țel.De ce nu se-oprește nime?Eu sunt orb și ei la fel.Nu au suflet și nu-i doare.Asta e problemă tristă.Dacă n-ar avea picioare,ici … Citește mai mult
Cu prilejul bătăilor de flori de la București –Când te vedeam demult, odinioară,Cum dibuiai în trista-ți promenadă,Sărmane orb, cumplita ta corvadăSimțeam că-n ochi o lacrimă-mi coboară.Pupilele ursite să nu vadăPământul vechi cu vechea lui comoară,Făceau atunci amarnic să mă doarăÎntunecata orbilor baladă.Azi când apari rătăcitor în lume,Prin praf, prin râs, prin chiot și prin glume,Printr-echipaje … Citește mai mult