Tot dând cu capul într-un trunchi și altul,
se-ndreaptă instinctiv spre adăpătoare,
ea, vaca singură. E oarbă.
C-o piatră azvârlită veninos
rândașul i-a golit un ochi. Pe celălalt
o pânză i s-a pus. E oarbă vaca.
La adăpat se duce ca odinioară,
dar nu cu mersul ferm din alte dăți
nici cu suratele ei, nu: singură se duce.
Pe coaste, și în râpe, și pe creste,
prin pacea de pe câmpuri și pe maluri,
păscând la întâmplare celelalte vaci
nepăsătoare tot tălăngănesc. Ea ar cădea.
Izbindu-și botul de-ascuțita muchie
se-oprește și tresare-ndurerată.
Dar se apleacă iar și bea încet.
Puțin bea, fără sete. Apoi înalță
spre nesfârșita boltă țeasta ei umflată
c-un tragic gest, din cale se întoarnă,
pe moartele pupile pâlpâind din pleoape,
orfană de lumină, sub aprinsul soare,
și legănindu-se pe neuitate drumuri,
se duce unduindu-și lunga coadă.
Sensul versurilor
Poezia descrie suferința unei vaci oarbe, maltratată și izolată de restul turmei. Accentul cade pe pierderea vederii și pe dificultățile întâmpinate în căutarea apei, subliniind totodată indiferența celorlalte animale.