Privește, bard, privește, în zarea-ndepărtată,
Privește, bard, privește, n-ai s-o mai vezi vreodată,
Căci pus-a crudul rege lumina să ți-o fure,
Iubit-ai pe-a sa fiică, el n-a putut să-ndure.
Când noaptea grea se lasă și sufletul ți-e jar,
Ridică înspre stele al tău glas blând și clar.
Visează, bard, visează, la zbor spre infinit,
Visează, bard, visează, căci timpul s-a oprit,
Când gândul tău cuprinde apus și răsărit,
Și gândul tău aprinde inima ce-ai iubit.
Când noaptea grea se lasă și sufletul ți-e jar,
Ridică înspre stele al tău glas blând și clar.
Prea mulți sunt și prea cruzi, ce pot fura lumina,
Nebunilor ce cred în dragoste și-o cântă.
Sensul versurilor
The song tells the story of a blind bard who loved the king's daughter. The cruel king, unable to bear this love, stole the bard's sight. Despite his loss, the bard is encouraged to dream and sing, finding solace in music and memory.