Fără jale, nici nădejde
Capu-și ține aplecat.
Obosit stă și gândește,
Obosit și dezgustat.
Un miracol nu-i posibil.
Cată singur să te-ajuți
De nu vezi, ești invizibil.
Cei ce nu văd, nu-s văzuți.
Se pierd pașii în mulțime,
Merg cu toții fără țel.
De ce nu se-oprește nime?
Eu sunt orb și ei la fel.
Nu au suflet și nu-i doare.
Asta e problemă tristă.
Dacă n-ar avea picioare,
ici n-aș ști că mai există.
Mai atenți de-ați fi la toate!
Ochii-nchideți-i puțin
și veți înțelege, poate
ce-i acest tărâm străin.
Și-acum, mergeți înainte!
N-aveți vreme de pierdut.
Dar un lucru țineți minte:
de nu vezi, nu ești văzut.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de alienare și dezumanizare, unde naratorul, simțindu-se orb, observă o lume în care oamenii sunt indiferenți și lipsiți de compasiune. El îndeamnă la introspecție și empatie, sugerând că adevărata vedere vine dincolo de simțul fizic.