Versuri corectate și adnotate
Știu un zvon pe de rost,clipa trece în zi:ce va fi, a mai fost,ce a fost, va mai fi.Efemera-și găsiîn secundă un rost.Ce a fost, va mai fi,ce va fi, a mai fost.Cine-și poate zidiîn uitare un rost?A mai fost ce va fi?Va mai fi ce a fost?.Și-acel foșnet sublimca un râs de copil:haveil havulim … Citește mai mult
Prin gânduri am spre amintiri o punte,Pe care-o trec adeseori zâmbind,Căci ea mă duce-n timpuri ce se-ntindPe ani ce n-ar putea să mă încrunte.Am fost și ieri acolo-n scurt colindȘi am găsit cotlonul vechi de munteÎn care bucuriile mărunteMă fac de-acele locuri să depind.Și să le caut când e frig afară,Când timpul trece greu și … Citește mai mult
La miezul nopțiivin veghetorii copiiși vin umbrele care au numeși vin indulgențelecare mi s-au întâmplat în mii de feluriîn infima lacrimă de fiecare zi
Frunzele mă atrag spre ele violent,copacii negri din toamnă,sub ochiul lunii lentrefuzând să adoarmă.Aud un ceas bătând în turnore în trecutul îndepărtat,când frigul selenar, nocturnîngheață-n aer, suspendat.Și brusc trecutu-mi pare viitorși urc spre secole latineși-aud un ding, un dang sonoral frunzelor foșnind prin mine.
Tot umblând și umblândam băut iardin fântâna iubirii.În ochiula o mie și una de nopțim-am odihnit.În grădinile părăsiteapăreaca o porumbiță.În vremeaamieziica într-un leșini-am culesportocale și iasomie.
Între două dealuriStă bătrânul oraș –iată casele-abia se zărescși-acoperișurile și copacii –iată și-amurgul și noapteași umezeala și rouaiată-le pe toate.Rugăciunile s-au rostitși lumea adoarme,căci iată și somnulși visele-ncetpe toate-atingându-le.
Ți-aș scrie și te-aș invitaÎn parc, pe vechile alei,Să ne-amintim de anii-aceiCând totu-n jur ne surâdea.Și te-aș privi, și m-ai privi,Așa cum o făceam cândva,Nemaigândind la altceva,Și-am alerga ca doi copii.Nu mi-ar păsa că frunze morȘi cad foșnind un ultim cântPlutind spre-un petec de pământCe le așteaptă răbdător.Acolo, de-ai veni, aș vrea,Sub frunze-n ultimul balans,Să … Citește mai mult
Superbe note din pianCa o fanfară se revarsă.Ah! arsă, inima mi-e arsăDe soare etiopian.De pe viori fiori încetPrin aer torc mătase fină.Ah! plină, inima mi-e plinăDe-o suferinţă de poet.Dar cobza sună înfocat;Divini ţigani cu ochii galbeni,Cântaţi, căci încă mai am galbeniSă uit ce încă n-am uitat.
Începeam să mă topescîn tot ce este fierscşi sfârşeam de tot să mor,în al razelor decor.Orb fiind fără lumină,destinul şi găsi destină,orocul şi găsi noroacă,iar tristeţea mea o joacă,un şotron cu cretă albă,insulară, lungă, slabă,prin care săltând treceam,pe când tu erai.
Legănatul de aripi în fumtulbură liniștea ochilor.Cu vântul se ciugulește coralulde o sete de săruturiÎnmărmuresc în fața zorilor.Mi se pritocește viațaÎntr-un labirint al nostalgiei.Scrutez acum urmele lumiice mă însoțeași adulmec direcția.Până la moarte în stăpânirea drumuluiavem răgazul somnuluiSoarele curmă plânsul.Mă acopăr cu o mantie caldăde aur curat.Din această terasă a dezolăriiîn brațe mă aruncbunului timp