Memling, seară sensitivă s-a întins,
tristă de-al Fecioarei pas nins.
În lente inele de brumă, covoare
de lume, de liniști izvoare.
Ochii, arcul de oglindă al sublimului,
fruntea înaltă a cerurilor Ierusalimului.
(O, frunte cu albe și reci regiuni,
în gravele falduri cum suni!).
Plopii ogive, orele fine și verticale,
conjuncții moi de stele în defuncte canale.
Eră primitivă de rar ametist
cu îngeri cântând din alăute trist.
Sensul versurilor
Piesa evocă o seară melancolică, impregnată de spiritualitate și reflecție asupra frumuseții divine și a naturii. Imaginile poetice sugerează o lume atemporală, plină de liniște și tristețe.