Eu te sculptam în infinite feluri
Şi-n fiecare-aceeaşi îmi erai:
Regina câştigată în dueluri
Cu tot ce-mi rezerva un loc în Rai.
Şi mi te-nchipuiam o nemurire,
Scânteie-aprinsă-n lut pulsând şi gol
Ca tot ce însemnase-nchipuire
Prin gândurile-mi ce-ţi dădeau ocol.
Mi te-am dorit cu zâmbetul pe buze
Şi-o nemurire-n vremea ce va fi,
Iar ochii mei, atente călăuze,
Te ridicau spre stele, zi de zi.
Ei nu ştiau că-n visele-ţi confuze
M-ai dăltuit ca faun printre muze.
Sensul versurilor
Poezia exprimă idealizarea unei persoane iubite și dezamăgirea resimțită atunci când realitatea nu corespunde cu imaginea creată în minte. Eul liric se simte transformat într-o altă identitate de către persoana iubită, într-un context neașteptat și nedorit.