Versuri corectate și adnotate
Frunză verde de eroiCe-ar fi lumea fără noiOile fără măgariDragostea fără curvaniVai de capul fără zileȘi de viața fără pileDe picioare fără coateDe istorii fără roateFrunză verde de moralăLumea asta nu-i normalăFrunză verde nopți de balRăutatea n-are mal
Umbre și ele obosite, scaunele.Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.Absorb lumina fără vlagă obiectele din restulodăii ca o grotă. E vată sau norul?Tăcerea, vestea, încetulmers a fel de fel de obsesii..Tavanul e rănit pe alocuri de o lampă.
Începeam să mă topescîn tot ce este fierscşi sfârşeam de tot să mor,în al razelor decor.Orb fiind fără lumină,destinul şi găsi destină,orocul şi găsi noroacă,iar tristeţea mea o joacă,un şotron cu cretă albă,insulară, lungă, slabă,prin care săltând treceam,pe când tu erai.
Ascult prin mine înapoi în veac.Aud moșnegii mei cum răsuflă fierbinte.Aud cum ei îmi scrijelează pe sufletIdeilor, în grindini de săgeți.Aud cum sudoarea străbunilorCurgând sporește-n călimări cernealaCe va țâșni o dată cu sângele meu,Dâra roșă pe cheagul negru al brazdei.Ascult prin mine înapoi în veac,Sub claia grea a paielor de soare.Dar ochii îmi zboară în … Citește mai mult
I:Câte nopți au trecut de când tu ai plecat?Și mă întreb dacă nu cumva chiar m-ai uitatAm aflat că în viața ta e altcinevaDar să știi, te iubesc mai mult decât aș vrea. Prerefren:Nu vreau să plâng acum,Nu vreau să plângTristețea s-o alung.. Refren:‘Iubirea încă nu s-a stins’,Îmi amintesc cum îmi spuneai‘Lângă tine cerul e … Citește mai mult
Târziu, eu însumi, în barca propriei mele ființe,nici o lumină și nici un țărm nicăieri,și nori pretutindeni. Am încercatsă mă mențin la suprafață și totuși sunt dejadedesubt, trăind împreună cu oceanul.
Ca, de noi, de insignifianta clipă,să fie mulțumit Dumnezeuînainte ca un val răusă ne poarte pe-a morții aripă.Un moment am fost de-acord:el, care supraviețuieșteși noi a căror inimă tristăse miră de al său efort.
AșaO tristețeA intratÎn târg.De dimineațăPlouând.Și cioriCârâind.De-abiaSe poate citiUn jurnal.Parcă,De-a sta acasăȘi, cum eraÎn zilele noastre
Dar urletele melerănescca fulgereledogitul clopotal cerului.Cad înapoifricoșate
Vaiet.Ce lung șuieră trenul în nopțile târzii!Stau singur în odaie și n-am nicio dorință,din amintiri se-ncheagă întreaga ta ființăși iar se duce somnul, fugar în văi pustii.Presimt ca o durere trist adevărul crud.Dar tot mai sper, iubito, cândva c-ai să revii,s-adorm iar lângă tine, și să nu mai audce lung șuieră trenul în nopțile târzii.August … Citește mai mult