Pe creste-n vaier
Silha plânge,
Fagii-s picurați cu sânge,
Brazii lacrimă rășină,
Eu mă-ntorc fără fărină
Sus în muntele-ntomnat
Cu dungi de aur vărgat
Și pelin împestrițat
Ca amarul, colindat
Pe cărări, în târg și sate,
Cu doniți necumpărate.
Adă, Doamne, ceasul bun
În vergile de alun,
Să pun floare lângă floare,
Să se facă sărbătoare,
Sărbătoarea Domnului
Și roada pământului,
În coliba moțului!
Sensul versurilor
The song is a prayer set in a mountainous landscape, expressing a longing for divine intervention and a return to simpler, more traditional times. It speaks of hardship and sorrow, but also of hope for a bountiful future and a celebration of faith and nature's gifts.