Florența Albu

Florența Albu – Chirpici

de

Din nou orașul câinilor părăsițihaitele câinilor –urletul lor de pustiu de urâtorașul – maidan.Pare că toți am murittoți am intrat în chirpici.Spiritulpraful și pulberea!.Istoria – vastă ruinăprin evi înainterătăcesc câini hăituiți.Poemul acesta e felul meu de-a urla cu ei urletul – artă poetică!.Azi te invoc, Doamne,între ruinele urbeiabsentule din realitate!.

Florența Albu – Incantații

de

Tristețe cu numele sfântastăzi lumina e vântlumea – pământmoartea – cuvânt. Ceruri și chipuricine de taineroata de chipuride spaime. Acolo la mijlocIoan cel tânărIoan fără de țarădecapitatulbotezătorulgură de aur –. felul nostru de-a fide-a fi aleșipedepsițifelul nostru de-a fi. Ioanii triștiIoanii vântpământcuvânt.

Florența Albu – Poezia II

de

Singurătatea mea de toate zilelenu știu să vorbesc altfelsă mă fac înțeles altfel.Între noioboseală și neîncredereși nesupunere;între ceea ce spunemși ce înțelegețise strânge timpulcu carul și roata/ sub roată.Cuvintele sunt mai bătrânedecât voi; poezia vă aratăcoasta, tălpile, palmele împunseși nu o credeți.

Florența Albu – Aproapele – Omul

de

De unde venea acest frig?De la aproapele meu.De unde venea această teamă?De la aproapele meu.De unde – această neputință?De la aproapele meu!.O, ruginăblândă melancolie-a metalelor.Plouă-n fereastra meacu duhuri obosite.Anno Domini.Și dincolo iarăși istorieiarăși istorie iarăși istorie….Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească – 1991)

Florența Albu – Ecou de Colind

de

Doamne, mai plângi, ne mai cerimilă unii cu alțiila vremea pustieicolinda-n pustie?Orașul ne trage pe roatăne facem una cu toțiide milă sub urmele roții.Și stea vestitoareprea târziu răsaresă ne-aducă-aminte– unde mergeți, magilor?Steaua sus răsarela o taină mare?Prea târziu de lumela nici o minune.Mesia se joacă hăt – peste câmpieîn copilărie…

Florența Albu – Ora

de

Cine moare de vorbe –cine moare de vorbe prea vorbe?Auzi – bate orala marginea pământului cu apele –Petru se leapădă de vorbele saleși vorbele se leapădă de Isus.Are să cânte cocoșul de trei oriîn neant.Și ne vom întoarce la micilenoastre religii la palida noastră apocalipsăîn care poezia sunătrompeta supraviețuirii.Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească … Citește mai mult

Florența Albu – Epitaf

de

Vorbe – să nu mă ucideți cu vorbe!Lăsați-mă să mor de moarte bunătrasă de soare și lunăîn câmpia nebună;să mă sfâșie cu milă cu sete duiospână la râspână la os.Și tocmiți vântul să-mprăștiece-a mai rămas.Zidită din nu și daîntr-un timp de nu-uri și da-uriam fost –fie să doarmă neîmpăcate fărâmelepururi în marele Nuîn marele Da.

Florența Albu – Odă în Cenușiu

de

Când s-au pornit păsările să cânte,să triumfe,scrisei odă în cenușii mirificeadăugându-i, zbenghi purpuriu,slava de aer în gușa scatiuluica-ntr-un cimpoi!Și era duminică. Veneaufamiliile în veci numeroase, ferice,pe drumul pădurii. Ah, plodulde aur, soarele-n ceață,să tot privești, să-ți tot închipui!Fereastra aceeași –fărâmituri, păsărele.Ochiu-n fereastra de sus cuprindeacenușiul, priveliștea….