Florența Albu

Florența Albu – Ctitorie

de

Târziu și iarnă –mă voi întoarce acasăla frig la singurătate.Prin zidul galben pendula va bate.În cerul ierniipăsări negre vor duce prin lumevești de la noi –întâlnirea la ziua de-apoi.Orașul – cavouzidindu-ne în iarna și veaculîn golul vremilor noiși noi – anonimii eroi.O, plâns bășcăliemereu între Orient – Occident!Fundătura-i o ctitorienici Orient – nici Occident.

Florența Albu – Eden

de

Obositor să faci acest eden,să fie mai edenul!Egalul orelor cu ele însele.Evenimentul unui cocoș cântând de-amiază,și cenușiul comunicativ,un timp grăbindu-se încet, o laudă;.acest noroi placid în care-alunecifără căderi spectaculare,utilul, prea util ferăstrău mecanicdespică trunchiul în felii egale.și îți despică țeasta în felii egale,și restul, restul – mai contează restul?Devii bunăvoința însășia părților, cu-ntregul.Florența Albu – … Citește mai mult

Florența Albu – Călcâiul Vulnerabil

de

Un ochi încenușat se duceși se-ntoarcedin lumeși îți povestește lumea –ce se-ntâmplă-acolo, ce se spune,ce lupte, ce victorii.Strângi suma întâmplărilorde ieri, de mâine, azi –oricât se umflă, mai egalul!O disperare mică, o viperăabia ieșind din ou,mușcă timid călcâiul vulnerabil,dar insuficientă, veșnicinsuficientă dozaveninului.Florența Albu – Poem în Utopia (Cartea Românească – 1983)

Florența Albu – Amiaza – I

de

Urât ca cititor de poezie.Amiaza norilorși pocnetul unei păstăiumbelifera.În spatele obloaneloramor și ură –lumea.când simți torid contemporan acutcuvinteleca scriitor de poezie.A te lăuda cu nimic – mai nimica te lăuda cu de toatea ne lăudacu prosperitate!

Florența Albu – Călătoria

de

Călătorim tixiți, indiferenți,Ne lovim unii de alții,Ne-ndepărtăm, străini.Privim nicăieri,Ochi orbi pe un geam,Ochii presați,Uscate aripioarele,Culorile imaginației,Desenele viului.Ochi de mumie pictațiPe geamul călătoriei.Și dincolo-n noaptea orașuluiAlți ochiTixiți, presați, indiferenți,Ochi ficși înEternitatea mișcată.

Florența Albu – Amiaza – II

de

Guști sarea propriilor buzeguști săruturi marinecuvintele – ocnă.Amiază toridă și norii europenievii secretă miere;norocul nostrusarea cea de toate zilele!.Trupuri plăvanetainul de sarelins cu iubire –.perechile sfințite intrăastfel în jug –o, fidelități pământene.Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească – 1991)

Florența Albu – Aproapele – Omul

de

De unde venea acest frig?De la aproapele meu.De unde venea această teamă?De la aproapele meu.De unde – această neputință?De la aproapele meu!.O, ruginăblândă melancolie-a metalelor.Plouă-n fereastra meacu duhuri obosite.Anno Domini.Și dincolo iarăși istorieiarăși istorie iarăși istorie….Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească – 1991)

Florența Albu – Ecou de Colind

de

Doamne, mai plângi, ne mai cerimilă unii cu alțiila vremea pustieicolinda-n pustie?Orașul ne trage pe roatăne facem una cu toțiide milă sub urmele roții.Și stea vestitoareprea târziu răsaresă ne-aducă-aminte– unde mergeți, magilor?Steaua sus răsarela o taină mare?Prea târziu de lumela nici o minune.Mesia se joacă hăt – peste câmpieîn copilărie…

Florența Albu – Ora

de

Cine moare de vorbe –cine moare de vorbe prea vorbe?Auzi – bate orala marginea pământului cu apele –Petru se leapădă de vorbele saleși vorbele se leapădă de Isus.Are să cânte cocoșul de trei oriîn neant.Și ne vom întoarce la micilenoastre religii la palida noastră apocalipsăîn care poezia sunătrompeta supraviețuirii.Florența Albu – Anno Domini (Cartea Românească … Citește mai mult

Florența Albu – Epitaf

de

Vorbe – să nu mă ucideți cu vorbe!Lăsați-mă să mor de moarte bunătrasă de soare și lunăîn câmpia nebună;să mă sfâșie cu milă cu sete duiospână la râspână la os.Și tocmiți vântul să-mprăștiece-a mai rămas.Zidită din nu și daîntr-un timp de nu-uri și da-uriam fost –fie să doarmă neîmpăcate fărâmelepururi în marele Nuîn marele Da.