Când s-au pornit păsările să cânte,
să triumfe,
scrisei odă în cenușii mirifice
adăugându-i, zbenghi purpuriu,
slava de aer în gușa scatiului
ca-ntr-un cimpoi!
Și era duminică. Veneau
familiile în veci numeroase, ferice,
pe drumul pădurii. Ah, plodul
de aur, soarele-n ceață,
să tot privești, să-ți tot închipui!
Fereastra aceeași –
fărâmituri, păsărele.
Ochiu-n fereastra de sus cuprindea
cenușiul, priveliștea….
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă contemplativă în natură, evocând un sentiment de melancolie și nostalgie. Observațiile asupra păsărilor, familiei și peisajului se împletesc cu reflecții personale, creând o atmosferă visătoare și introspectivă.