Vorbe – să nu mă ucideți cu vorbe!
Lăsați-mă să mor de moarte bună
trasă de soare și lună
în câmpia nebună;
să mă sfâșie cu milă cu sete duios
până la râs
până la os.
Și tocmiți vântul să-mprăștie
ce-a mai rămas.
Zidită din nu și da
într-un timp de nu-uri și da-uri
am fost –
fie să doarmă neîmpăcate fărâmele
pururi în marele Nu
în marele Da.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o acceptare senină a morții, dorința de a fi lăsat să moară în mod natural și de a se contopi cu elementele naturii. Este un testament poetic despre efemeritatea vieții și acceptarea destinului.