Doamne, mai plângi, ne mai ceri
milă unii cu alții
la vremea pustiei
colinda-n pustie?
Orașul ne trage pe roată
ne facem una cu toții
de milă sub urmele roții.
Și stea vestitoare
prea târziu răsare
să ne-aducă-aminte
– unde mergeți, magilor?
Steaua sus răsare
la o taină mare?
Prea târziu de lume
la nici o minune.
Mesia se joacă hăt – peste câmpie
în copilărie…
Sensul versurilor
Poezia exprimă o dezamăgire față de pierderea inocenței și a credinței într-o lume modernă, unde divinitatea pare distantă și minunile sunt rare. Orașul și timpul prezent sunt văzute ca elemente care îndepărtează oamenii de spiritualitate și de esența copilăriei.
