Versuri corectate și adnotate
Dragă Kitty, aș vrea să-i scriu prinintermediul tău Annei Frank. Se poatecăci lumea m-a exilat și pe minecu tot cu poezie, din fericire. Iar singurătatea care ne-a înfiat are grijăde noi ca de niște copii extrem deproblematici. În rest, fiecare se spalăsingur pe mâini.Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank (15 iunie 2019)
De când exilată suntPe tărâmul tău cuvântAm uitat lumina lorȘi-n iubire mă strecorȘi-mi țin zilele în mâiniRumene ca niște pâiniȘi-mi țin nopțile sub pleoapeTremurând ca niște apePe un țărm de ametistȘi exist, exist, exist
Adam, dacă a greșit,Adam, dacă a greșit,Domnul din Rai l-a gonit,Din Rai și din cel Eden,Osândit cu greu blestem.Iar Adam, dac-a văzut,Că-n greșeală a căzut,A șezut jos într-un locPlângând cu lacrimi de foc,Cu jale la rai privindȘi către dânsul grăind:– O, Raiule, loc preasfânt,Ma vezi în ce jale sunt,Că sunt cumplit urgisitȘi de la tine … Citește mai mult
Și cum putem noi să cântămcu piciorul străin pe inimă,printre morții abandonați în piețepe iarba dură de gheață, în bocetulde miel al copiilor, cu urletul negrual mamei ce venea în calea fiuluicrucificat pe stâlpul de telegraf?De crengile sălciilor, prin legământ,și lirele noastre erau spânzurate,se legănau ușoare în vântul trist.
Că înțelegi că nuÎn fața toamnei nu mă lipsescDe gesturi și de chipNu te mai pot lăsaEliberează-mi cerul în care staiDar și pământulSunt stele tinere acolo apăruteCât timp cu disperare te-am iubitSunt flori ce nu te vor înfioraȘi nici nu vor să te străbată-nCreștereE dreptul lor să-mi fie bucurieFii exilatul lumii mele-ntregiÎndepărtează-te și nu te … Citește mai mult
„… Sintaxa a fulgerului! O, pur limbaj de exil!Departe e malul celălalt unde mesajul se luminează:Două frunți de femei sub cenușă, însemnate de-Același deget; două aripi de femei la fereastră, stârnitede-același suflu…Dormeai în această noapte, sub naltul copac defosfor, o, inimă de ființă în rugă prin lume, o, mamă aProscrisului, când în oglinzile odăii imprimat … Citește mai mult
Fuga de real,dar și mai mult fuga de feeric,iar de tot mai mult, fuga de sine însuși,fuga de fugă, exilullipsit de apă și de cuvânt, pierdereavoluntară a iubirii și a memoriei,ecoulnemaipotrivindu-se cu chemarea, iar aceasta topindu-se,mâna întorcându-se enormă și dispărânddesfigurată, și la sfârșit de toate gesturile imposibile,dacă nu inutile,lipsa de necesitate a cântecului, limpezimeaculorii, nici … Citește mai mult
Lui Archibald MacLeish.«Voi locui numele meu», îți fu răspunsul la chestionarele portului. Și pe masa zarafului n-ai de stârnit decât tulburare,Ca marile monede de fier dezgropate de trăsnet.
Mama, unde ești, te strig,Că și-n suflet îmi este frig.Că și-n suflet îmi este frig.Îmi este dor de țara mea,Că aici și pâinea e rea,Departe de casa mea.Ce fericire-mi aduc banii,Vad peste tot numai hârtii,Dar unde-mi sunt viața și anii,Părinții și ai mei copii.Mama, unde ești, te strig,Că și-n suflet îmi este frig.Că și-n suflet … Citește mai mult
Lui Archibald MacLeish.«.. Cel ce rătăcește, la mijlocul nopții, pe galeriile de piatră,să judece titlul unei frumoase comete;cel ce veghează între două războaie, la puritatea enormelor lentile de cristal;cel ce s-a sculat înaintea zilei să curețe fântânile, și e sfârșitul marilor epidemii;cel ce lăcuiește în largul mării cu fiicele și nurorile sale, și-a fost atâta … Citește mai mult