Saint-John Perse – Exil VI

Lui Archibald MacLeish.
«.. Cel ce rătăcește, la mijlocul nopții, pe galeriile de piatră,
să judece titlul unei frumoase comete;
cel ce veghează între două războaie, la puritatea enormelor lentile de cristal;
cel ce s-a sculat înaintea zilei să curețe fântânile, și e sfârșitul marilor epidemii;
cel ce lăcuiește în largul mării cu fiicele și nurorile sale, și-a fost atâta cenușă pe pământ..
Cel ce flatează demența în marile ospicii de cretă albastră,
și e duminică pe seară, în ora de mare orbire; cel ce suie spre orgile solitare,
la intrarea armatelor;
cel ce visează o zi de stranii ocne, și e puțin după-amiază, în ora de mare viduitate; cel ce pe apă, sub vânt dinspre-o joasă insulă,
e trezit de mireasma uscată a unui mic siminoc al nisipurilor;
cel ce prin porturi veghează în brațe de femei de altă rasă, și e un gust de vetiver
în mirosul de subsuoară al nopții joase,
și e puțin după miezul nopții, în ora de mare opacitate;
cel, în somn, ce răsuflă în ritm cu suflarea mării, și-n răsturnările mareei
îl vezi cum se întoarce în așternut că un vas care schimbă funiile..
Cel ce pictează semne de țărm pe fruntea celor mai înalte capuri,
cel ce marchează c-o albă cruce fața recifelor;
cel ce spală cu var sărac marile cazemate de umbră la picioarele semafoarelor,
și e un loc de cinerarii și de molozuri spre delectarea înțeleptului;
cel ce ia sălaș pentru sezonul ploilor, cu piloții de larg și de coastă,
la paznicul unui templu mort de la capătul peninsulei
(și-i pe un pinten de piatră albăstrie ori pe înalta platformă de gresie roșie),
cel pe care-l înlănțuie, pe hărți, circuitul ciclonilor; pentru care se luminează,
în nopțile de iarnă, marile căi siderale;
sau care în somn descifrează alte legi de transhumanță și derivare;
cel ce caută la capăt de sondă argila roșie a marilor adâncuri
spre-a modela fața visului său;
cel ce se îmbie, prin porturi, să regleze busolele în marina de agrement..
Cel ce merge pe pământ la întâlnirea cu marile locuri de iarbă;
ce-n drumul său dă sfaturi de lecuirea unui foarte bătrân copac;
cel ce urcă în turnurile de fier, după furtună, ca să adulmece gustul de clătită arsă
al focurilor de mărăcini în păduri;
cel ce veghează, în locuri sterpe, la soarta marilor linii telegrafice;
care știe culcușul și zonele de ieșire ale marilor cabluri submarine;
ce îngrijește sub oraș, printre canale și osuare
(și-i chiar pe scoarța descojită a pământului), aparatele cititoare de seisme..
Cel ce are-n seamă, pe timp de invazie, regimul apelor și merge în vizită la marile bazine filtrante obosite de nunțile efemerelor;
cel ce păzește pe timp de răscoală, în dosul dantelăriei de aur verde,
marile sere fetide ale Grădinii Botanice;
marile Oficii ale Monetăriilor, ale Longitudinilor și ale Tutunului;
și Depozitul Farurilor, unde zac poveștile, lanternele;
cel ce-și face rondul, pe timp de asediu, în marile săli unde se sfarmă,
sub sticlă, panopliile de fasme, de fluturi;
și lampa și-o duce la dulci jgheaburi de lapis, unde, sfărâmicioasă,
ripsată cu aur, prințesa de os coboară cursul veacurilor sub pletele-i de sisal;
cel ce salvează de armate un foarte rar hibrid de măceș de Himalaia;
cel ce susține cu banii săi, în marile crahuri financiare ale Statului,
luxul tulbure al hergheliilor, al marilor grajduri de cărămidă roșcată sub foi,
ca trandafiri roșii sub guruitul furtunii, ca frumoase ginecee pline de prinți păgâni,
de amurg, de tămâie și de substanță bărbătească..
Cel ce rânduiește, pe timp de criză, paza uriașelor pacheboturi sechestrate,
la cotul unui fluviu de culoarea iodului, a mustului de grajd
(și sub limbul vitraliilor, în marile saloane acoperite cu uitare,
e o lumina de agavă pentru veacuri și în veci straja pe mare) ;
cel ce hoinărește, cu oamenii de nimic, pe șantiere și în calele părăsite de mulțime, după lansarea unei carcase de trei ani:
cel ce-și câștigă traiul din greerea corăbiilor;
și cel ce-ntr-o zi își găsește parfumul sufletului în căptușeală unei nave cu pânze;
cel de gardă la echinox, pe meterezele docurilor, pe lungul piepten sonor
al înaltelor baraje de munte și pe marile ecluze oceanice;
cel, dintr-odată, pentru care se revarsă incurabilă suflarea întregii lumi
în duhnirea de mari silozuri și antrepozite de mărfuri coloniale,
acolo unde mirodenia și grăuntele verde se umflă în lunile ploilor
ca întreaga creație pe patul ei fad;
cel ce declară închiderea marilor congrese de orografie, de climatologie,
și e chiar vremea de-a vizita Arboretul și Acvariul și cartierul fetelor,
șlefuitorii de pietre rare și piața bisericii cu marii ei tremurători..
Cel ce deschide un cont la banca pentru cercetările spiritului;
cel ce intră-n arena creației sale noi într-o foarte mare alarmă a ființei și,
de trei zile, nimeni decât buna lui mama nu-i poate privi tăcerea,
nimeni decât cea mai bătrână din slujitoare nu-i poate descuia odaia;
cel ce-și duce la izvor calul fără ca el să bea;
cel ce visează, în șelarii, un parfum mai arzător ca al cerii;
cel care, asemenea lui Baber, îmbracă mantia poetului, între două mari fapte de război,
spre a cinsti frumusețea unei terase;
cel ce cade-n visare la sfințirea unei nave și pe timpan sunt asemenea urcioare,
ca urechi, înșirate pentru acustică;
cel ce ține prin moștenire, pe teren de mâna moartă, cea din urmă rezervație de bâtlani,
cu frumoase lucrări de vânătoare, cu șoimărie;
cel ce ține vânzare, în oraș, de cărți foarte mari: almageste, portulane și bestiare;
ce se-ngrijește de accidente de fonetică, de alterările semnelor și de marile eroziuni ale graiului;
ce participă la marile dezbateri de semantică;
ce face vâlvă în matematică uzuală și se complace în socotirea timpului pentru calendarul sărbătorilor schimbătoare
(numărul de aur, indictele romane, epactă și marile predici de peste an) ;
cel ce dă ierarhie marilor funcții ale vorbirii;
cel cărui i se arată, în foarte înalt loc, mari pietre șlefuite prin insistența flăcării..
Aceștia sunt prinți ai exilului și nu au ce face cu cântul meu. »
Străinule, pe orișice țărm al acestei lumi, lipsit de audiență ori martor, ridică la urechea Asfințitului un ghioc fără memorie:
Oaspăt precar la hotarul orașelor noastre, tu nu vei trece deloc pragul Lloyds-ilor, unde vorba ta n-are curs și ți-e aurul fără titlu..
«Voi locui numele meu», îți fu răspunsul la chestionarele portului. și pe masă zarafului n-ai de stârnit decât tulburare,
Ca marile monede de fier dezgropate de trăsnet.