Aici e locul meu, aici e bine.
Când nu mai am acasă ce să sper,
aici găsesc țărână, apă, cer:
aici penații Romei sunt cu mine.
Pe-această limbă de pământ și ger
spre care valul ca un șarpe vine
citesc pe boltă litere divine,
dar îndurare nimănui nu cer.
Zadarnic spumegi, veninoasă mare,
din valurile-ți negre și amare!
Eu stau nebiruit în fața ta.
Și mii de ani, în zarea arămie,
poeți însingurați asemeni mie
sfidându-te cu lira vor cânta.
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimentele unui exilat (Ovidiu) la Tomis, care, deși se află într-un loc izolat și ostil, găsește consolare în natură și în amintirea Romei. El își afirmă rezistența în fața greutăților și prevestește că poezia sa va continua să inspire și să sfideze timpul.