Răstoarnă-n brazde numai râme noi
cei care azi, captivi ai suferinței,
nu scurmă până-n măduva ființei
și nu se-ntreabă: Cine suntem noi?.
Suntem mistreți fanatici ai credinței
sau porci care râmează în gunoi?
Mânăm în goană care de eroi
sau ne proptim în cârja neputinței?.
Prea multor fiare-ngăduim să muște
din trupul țării și prea multor muște
să se repeadă-n ochiul nostru-amar..
Din lut, din vânt, din sferele divine
vai! pentru noi Istoria survine
mereu sub forma unui trist coșmar!.
Sensul versurilor
Sonetul explorează condiția umană marcată de suferință și incapacitatea de a învăța din istorie. Se pune un semn de întrebare asupra identității, oscilând între idealuri nobile și realitatea degradantă, sugerând o viziune pesimistă asupra destinului.