După ani de exil,
m-am întors la casa copilăriei
și încă mi-e străină ambianța ei.
Mâinile mele au atins copacii
cum ai atinge pe cineva care doarme
și am reluat vechi drumuri,
de parcă aș fi recuperat un vers uitat,
și am văzut, când s-a lăsat seara,
fragila lună nouă,
care s-a ghemuit în adăpostul întunecat
al palmierului cu frunze-nalte
precum pasărea în cuibul ei.
Ce noian de ceruri
va cuprinde curtea între zidurile ei,
câte asfințituri eroice
vor pieri în capătul străzii
și câte seceri de lună nouă
vor inunda grădina cu duioșia lor,
înainte de a mă recunoaște casa
și de a fi iarăși o obișnuință!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de alienare și familiaritate resimțit la întoarcerea acasă după o lungă absență. Vorbitorul contemplă schimbările survenite și speră să se reconecteze cu locul și amintirile sale.