Ted Hughes – Cioara în Flăcări

Cioara a văzut turmele munților, învăluite în aburii dimineții,
apoi a văzut marea
Cu valuri vineții, cu întreaga lume înfășurată în ghemul ei.
Ea a văzut stelele, arzând departe în bezna universului, ciupercile
pădurii din non-identitate, îngrămădindu-și norii de spori, virușii Domnului.
Cioara s-a înfiorat văzând întreaga grozăvie a Creației.
Încă sub nălucile ororii,
Ea a văzut acest pantof, fără talpă, îmbibat de ploaie,
zăcând pe un colac de parâme.
Mai era acolo această cutie goală, roasă de rugină,
loc de hârjoneală pentru vânt, printre băltoacele fără nici un rost.
Era acolo și această haină, în dulapul întunecat,
în odaia goală, în casa tăcută.
Era acolo această față, fumându-și țigara între amurgul
ferestrei și focul care mai pâlpâia deasupra cărbunilor.
Nu departe de obraz, această mână, încremenită.
lângă mână, acest pahar.
Cioara a clipit. A clipit – iarăși. Nimic nu s-a pierdut în penumbră.
A privit în ochi evidența.
Nu i-a scăpat nimic. (Nimic nu i-ar fi putut scăpa)