De ce imensa durere umană
te ridică deasupra propriului eu,
până la halucinație și nebunie și profeție
și destin, ba încă mai sus, până la dreptate…
Și ești doldora de amintiri și fapte și vedenii, martor
al valurilor generațiilor
venind dinspre adâncul timpului
și spălând veșnic întreaga lume.
Și se umflă degetele
ca un pântec gata să nască.
Și atunci înțelegi durerile infinitului
la durerile pântecului lumii
și durerile pământului care naște o cenușă.
Și toate durerile veșniciei, ca să se nască, într-o zi,
un cântec.
Sensul versurilor
The poem explores the immense pain of humanity and its connection to creation and destiny. It suggests that suffering, though profound, is a necessary part of the process that ultimately leads to the birth of something beautiful, like a song.