Nimic nu lămurește
Nimic nu tălmăcește
La nimic nu renunță
Nețărmurirea n-o cuprinde
Speranței nu-i dă viață.
Nu creează reguli noi de joc
La distracții nu participă
Are locurile ei
Pe care trebuie să le completeze.
Dacă nu-i o vorbire ezoterică
Dacă nu se exprimă original
Dacă nu trezește mirare
Probabil că așa trebuie.
Este supusă propriilor nevoi
Propriilor posibilități și limite
Singură se întrece pe sine.
Nu ocupă locul alteia
Și nu poate fi înlocuită de alta
E deschisă tuturor
Și lipsită de secrete
Are nenumărate sarcini
Cărora niciodată nu le face față
Sensul versurilor
The poem explores the nature of poetry itself, acknowledging its limitations and imperfections. It suggests that poetry has its own needs and boundaries, and it strives to surpass itself despite these constraints. The poem is open to all and without secrets, yet it constantly faces tasks it cannot fully accomplish.