Stază în beznă.
Apoi albastrul inefabil
Care se revarsă de pe deal şi din zare.
Leoaica Domnului,
Cum devenim o singură fiinţă,
Puls de genunchi şi călcâie! – Săgeată.
Despicând văzduhul, geamănă
Arcului roib
Al grumazului ce nu pot să-l prind.
Ochi de negru,
Boabe zvârlind
O cange neagră.
O gură de sânge negru dulce
Umbre.
Şi încă ceva.
Care mă poartă prin aer –
Coapse şi păr ;
Pene scânteindu-mi la glezne.
O despoi
Pe alba Lady Godiva –
Mâini moarte, moarte rigori.
Şi eu acum
Spumă de grâu, licăr al mărilor.
Ţipătul pruncului.
Se topeşte în zid.
Iar eu
Sunt săgeată,.
Roua sinucigaşă ce zboară
Una cu drumul
În ochiul roşu.
Cazanul dimineţii.
Sensul versurilor
Piesa explorează o transformare profundă, posibil moartea și renașterea, prin imagini puternice ale naturii și simboluri mistice. Eul liric se contopește cu elemente ale naturii, sugerând o eliberare de constrângeri și o unire cu un întreg cosmic.