Prin smolita noapte trec împerecheate
Năluciri de umbre, prinse-n ceața serii,
Dorurile-n drumul spre eternitate..
Priveghează-n boltă stelele, puzderii.
Sclipesc fantomatic din cleștar palate,
Ca stropiți de lună au înflorit merii..
Aripi de lumină, ochi de nestemate
Duhurile celor logodiți durerii.
În ademenirea cerului străin,
Chipuri zămislite tainic, nefiresc,
Războind canonul Visului Divin.
Depănând un farmec rece și ocult,
Pentru veșnicie singure-și trăiesc
Viața-nchipuită, moartă de demult.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume onirică, populată de fantome și umbre, pierdute în eternitate și legate de durere. Este o meditație asupra efemerității vieții și a frumuseții melancolice a viselor.