Gustave Doré

Prin smolita noapte trec împerecheateNăluciri de umbre, prinse-n ceața serii,Dorurile-n drumul spre eternitate..Priveghează-n boltă stelele, puzderii.Sclipesc fantomatic din cleștar palate,Ca stropiți de lună au înflorit merii..Aripi de lumină, ochi de nestemateDuhurile celor logodiți durerii.În ademenirea cerului străin,Chipuri zămislite tainic, nefiresc,Războind canonul Visului Divin.Depănând un farmec rece și ocult,Pentru veșnicie singure-și trăiescViața-nchipuită, moartă de demult.