Când luna se-arată
Îmi ia îndată
Cu sine tot gândul,
Din zări culegându-l.
În fiecare seară,
Palidă ceară,
Melancolia sură,
Tiptil mă fură.
La aceeaşi oră
Mă prind în horă;
Mă iau cu ele
Gândurile grele.
Şi nopţile toate,
Spre vieţi uitate,
În pleoapele-nchise
Aştern punţi de vise.
Las luna oglindă
Tot să mă cuprindă,
Şi mintea zvâcnind aiurează
Nebună sub snopii de rază.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie nocturnă, în care gândurile sunt purtate de lună spre amintiri și vise. Mintea se lasă cuprinsă de farmecul nopții, într-o reverie sub lumina lunii.