Ți-aduci aminte de grădina morții?
Era-n amurg, când ziua se îngână
Cu noaptea, și, ținându-ne de mână,
Lăsasem pașii noștri-n voia sorții.
Mergeam domol, vorbind în taină, până
Ne-am pomenit deodată-n fața porții,
Și-ntrarăm în lăcașul unde morții
Dorm înfrățiți de veșnica stăpână.
Amețitor plutea-n răcoarea serii
Mireasma florilor de pe morminte,
Și pătrundea ființa noastră-ntreagă.
Înfiorați de farmecul tăcerii.
Tăceam și noi.. Mai ții tu încă minte
Întâia noastră sărutare, dragă?
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unei întâlniri romantice într-un loc neobișnuit, o grădină a morții. Naratorul își amintește cu nostalgie de acel moment, întrebându-se dacă partenerul își mai amintește de sărutul lor.