La subțioara nopții, undeva,
atârnă acest fagure pustiu.
În august, când se scurge luna
ca o rășină pe copaci, se simte izul
de ceară îngerească. Uneori,
o stea, departe, bâzâie, și lumea
se umple iar de zvon, și ni se pare
că vom simți iar gustul mierii-n ceasul
de seară.
Dar e secetă. Pereții
de aer – hexagoane vibratile –
se sfarmă, afumați de amintirea
celui din urmă roi.
Dar spune-mi: oare
albine-albastre au trecut pe-aici,
sau răsuflarea unui înger negru?..
Din ciclul „Alter ego”, vol.”Opere ale literaturii române”, Editura Național, 2000
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și pustietate, folosind metafora unui fagure gol. Se explorează amintirea unui trecut dulce, acum dispărut, și se pune sub semnul întrebării prezența unor forțe misterioase.